Dieta Rina sau dieta de 90 de zile este cea mai in voga dieta disociata. Creata de un medic sportiv de origine americana, dieta Rina este foarte usor de urmat si blanda cu stomacul. Popularitatea dietei se datoreaza faptului ca acest regim nu numai ca ajuta sa slabesti intre 15 si 20 de kilograme, dar este si foarte sanatoasa. Nu trebuie sa te ingrijorezi pentru efectul yoyo al kilogramelor deoarece regimul modifica in acelasi timp si metabolismul.
Secretul dietei Rina consta in disocierea alimentelor (vezi aici si un alt exemplu de dieta disociata). Aceste alimente pe care urmeaza sa le consumi sunt impartite in 4 mari categorii: proteine, amidonuri, carbohidrati si vitamine. Procesul de digestie este mai usor daca stomacul primeste un singur fel de mancare. In mare parte, exista doar 4 zile de dieta care se repete pe tot parcursul a celor 90 de zile. In toata aceasta perioada exista 3 zile in care trebuie sa consumati numai apa, in prima luna in ziua 29, in a doua luna ziua 58, iar in ultima luna ziua 87.
Ordinea in care trebuie consumate alimentele sunt:
Ziua de proteine – se consuma numai carne si produse lactate, cu legume si o felie de paine.
Ziua de amidon – se consuma carbohidrati complcsi, dar si legume si radacinoase si cereale.
Ziua de carbohidrati – sunt permise produsele de patiserie, pizza, prajituri, pateuri, inghetata, ciocolata neagra, etc.
Ziua de vitamine – se consuma doar fructe, legume, nuci si seminte.
Micul dejun este acelasi in fiecare zi. Poti manca doar fructe, poate si suc natural fara adaos de zahar sau fructe confiate.
Ziua 1 – zi de proteine
Pranz – carne fiarta sau fripta, peste, oua, iaurturi sau branza, care sa nu cantareasca mai mult de 200 de g. De asemenea poti sa mananci si o salata proaspata. Dieta Rina functioneaza mai bine fara felia de paine.
Cina – o portie de carne fiarta sau fripta si un iaurt.
Ziua 2 – zi de amidon
Pranz – legume fierte sau fripte (mazare, fasole, proumb, morcovi, cartofi), orez asezonate cu sare, ketchup, rosii preparate acasa si cu o salata proaspata. Este permis sa mananci si o felie de paine integrala dar dieta Rina functioneaza mai bine fara ea.
Cina – legume inabusite sau fripte, insa in cantitati mai mici decat la pranz.
Ziua 3 – zi de carbohidrati
Pranz – pizza sau paste fierte, sau o prajitura, sau orice alt produs de patiserie in cantitati care sa nu depaseasca cantitatea unei pizza.
Cina – o felie normala de tort, sau 3 linguri de inghetata si 4 bucati de ciocolata neagra. Daca nu iti plac dulciurile poti manca produse de patiserie ca la pranz.
Ziua 4 – zi de vitamine
Fructe sau salata de fructe, poti sa iti faci si un suc de fructe si legume toata ziua o data la 2 ore. In dieta Rina nu exista nici un fruct interzis.
Meniul complet al dietei Rina il gasiti aici fiind prezentat in mod detaliat. De asemenea va puteti inregistra gratuit pe forumul Rina (deschide link) si discuta cu alte persoane ce urmeaza aceasta dieta simpla si eficienta.
Dieta Rina te ajuta sa slabesti constant si sanatos si iti imbunatateste digestia. In plus nu trebuie sa te ingrijorezi de reaparitia kilogramelor in plus deoarece dieta Rina schimba metabolismul. Un avantaj al acestei diete este faptul ca poti sa o intrerupi oricand, daca ti-ai atins greutatea dorita insa dieta Rina nu are succes daca schimbati oridinea zilelor sau sariti peste zilele in care trebuie sa consumati numai apa.
O solutie mai buna decat dieta Rina ramane ce ofera posibilitatea adaptarii unui regim dupa bunul plac, este ceva nou si mult mai eficient.
interesant, am citit pe un forum despre aceasta dieta :- ? nici nu te infometezi 🙂
si dieta rina pare interesanta!!!Eu sunt dupa 20 de kg date jos si as intreba daca ar mai functiona in cazul meu.Ar trebui sa mai scap de vre0 10-15 kg.Fac si sport(ciclism)dar nu trec de pragul de 80 de kg desi ma chinui de un an si jumatate….
Merita sa o incercati.
azi am inceput dieta,si deja imi lipseste laptele cu cereale.era micul dejun preferat…as putea macar in ziua de ..carbohidrati sa zi sa mai mananc lapte cu cerealea?daca nu la micul dejun,macar la pranz sau seara.
intre pranz si cina nu este nici o gustare?
Nu se mananca nimic intre pranz di cina .
Buna! Poți sa tii dieta rima chiar da a rezultate , pt grăbirea procesului de slăbire bea apă caldă dimineat pe stomacul gol (o cana) o pperioadă o sa vezi rezultate. Când metabolismul încetinește si vezi ca numai slabesti bea ceai de soc. Succes!
Am tinut aceasta dieta timp de o luna si am slabit 5 kg , iar dupa ce nu am mai tinut-o inca 3 :)(nu am mancat dulciuri/snacksuri/sucuri etc. decat ocazional )
Buna! Eu am tinut aceasta dieta anul trecut timp de trei luni. Am si calcat stramb din cand in cand, dar cu toate astea am reusit sa slabesc 17 kg. Iarna asta am mancat dezordonat si nu m-am ingrasat decat 5 kg deci eu zic ca daca vrei,poti si este si eficienta cu toate ca nu am facut prea mult sport 🙂
spor la slabit
Foarte interesanta pare dieta rina! Intrebarea mea este daca pot manca rosii, castraveti, ardei gras, ridichi.. multumesc frumos!
Da, poti manca ^_^
Eu tin acum aceasta dieta. Dupa 1 luna am slabit 8 kg, mai am inca 2 luni si poate ca voi continua si dupa aceea daca mai vreau sa dau jos cateva kg…. Sunt multumita, mai ales ca am incercat destul de multe pana acum si nu au avut efect…
Am dat jos 4 kilograme in prima luna cu dieta rina, mai am 2 luni de tinut si sunt foarte incantata!
de maine voi incepe si eu dieta rina sper sa pot sa ma tin de ea
Nu s-a inventat dieta Rina si cu zi pentru dulciuri? Glumesc… de mica am avut o problema cu dulciurile dar acum la o varsta mai inaintata a inceput sa se simta aceasta BIG problem!
Ai si zi in care poti manca dulce, ziua de carbohidrati
Dupa cum si scrie in acest articol, principalul avantaj este faptul ca este o cura banda pentru organism, merita incercata de cei cu stomacul mai slab.
Am tinut dieta Rina anul acesta in aprilie-iulie si am slabit 15 kg, chiar daca am facut mici excese. Acum vreau sa o incep din nou, deoarece nu sunt serioasa cand vine vorba de perioada de mentinere si am tendinta sa fac excese. Sunt curioasa daca functioneaza si de data asta! Amalia555, n-ai vazut ca scrie ca in ziua de carbohidrati poti manca dulce? Chiar e obligatorie ciocolata neagra, maxim 4 patratele 😉
Buna ziua!
Ati reinceput? Cum a mers. Si eu am reluat-o dupa 3 luni dupa ce am tinut Rina I si II dar …nu prea sunt rezultate. Poate pentru ca am mai gresit.Prima data am tinut-o foarte serios dar portiile au fost marisoare.
Iri
Da, am mai tinut-o din octombrie pana in decembrie, deci doua luni, in care am mai slabit de la 69 la 62. Prima data am pornit de la 83 si am ajuns la 69 ( perioada aprilie – iulie). August – octombrie n-am tinut nici macar mentinere, a cam fost destrabalare culinara, atat ca presupun ca n-a mai fost cantitate, astfel incat am reusit sa ma mentin la aceleasi kg. Acum tin o mentinere as putea spune, am incercat s-o reiau dar nu mai am acelasi elan, o tin mai mult pentru sotul meu care a inceput-o de o luna si a dat jos 6,5 kg. Nici mie nu-mi strica faptul ca stiu ca-s la dieta, chiar daca fac excese frecvent.
Se poate sa prezentati si alt exemplu de meniu zilnic, am citit despre dieta rina si am aflat ca difera putin, adica are mai multe variante.
Am tinut si eu aceasta dieta, anul trecut in ianuarie-februarie si am scapat de 8 kg. De doua zile am reinceput-o si sper ca de data asta sa o tin cat trebuie. E foarte usor de tinut, nu trebuie sa te sperie gandul ca in ziua a 4-a (spre exemplu) trebuie sa mananci doar fructe.
Succes tuturor care incep aceasta dieta.
Deci vreau sa va spun ca am dat jos mai bine de 5 kilograme cu aceasta dieta. Totul a inceput cand o prietena din liceu m-a vizitat intamplator si am vazut-o cat de bine arata acum, in liceu era destul de rotunjoara. Are un corp frumos si a urmat numai dieta rina pana acum, nu a incercat pastile sau alte chestii de acest gen. M-a ambitionat foarte tare sa slabesc si eu ca ea si se pare ca ma reusit. V-o recomand si dvs! Si retineti ca cel mai sigur slabiti motivati de un exemplu concret, ca si mine.
E cea mai buna dieta din cate am tinut vreodata, si am incercat destul de multe. Acum doi ani am tinut aceasta dieta si am slabit 11 kg in cele 3 luni, foarte usor, doar iti trebuie ambitie ca sa te poti abtine de la anumite alimente interzise. Acum am inceput dieta din nou, sunt in ziua a saptea, pentru ca am nascut al doilea copil si am pus kg la loc. Cu siguranta va da rezultate si acum! Recomand dieta Rina cu mare placere!
am dat jos 8 kg cu dieta rina ajungand la pragul de 70 de kilograme, acum nu mai pot sa slabesc :((
am incercat si o dieta de schimbare a metabolismului si tot nimic. kred ca asta este…
Buna tuturor!
Am urmat dieta Rina si chiar am reusit sa slabesc in cele 90 de zile, m-am inscris si la o sala si am facut fitness de 3 ori pe saptamana. Am reusit sa slabesc 6 kilograme in tot acest timp, stiu ca nu este mult dar sa stiti ca se vede, in plus ma simt mult mai bine, parca am chef de viata cand ma trezesc dimineata.
Eu recomand dieta rina si incercati sa nu trisati ca va pacaliti numai pe voi.
Platesti la acel site cat nu face, parerea mea.Cel mai bine cu un medic nutritionist sau asa cum am facut eu,am trecut la hrana lacto-vegetariana,sport(ciclism)si am scapat de vreo 27 kg in 6 luni, iar cel mai important este ca ma mentin asa de vreo 3 ani, desi credeam ca la 45 de ani e greu sa se mai intample si minuni.
Nu toata lumea isi permite sa viziteze un cabinet de nutritie.
testul de slabit e contra cost
comentariul de mai sus era la altceva … cum a ajuns la dieta Rina?
Buna cum ai reusit?
cu dieta aceasta ai slabit ???
Beatrice Adbot??
este bun acest ceai?vreau sa il combin cu dieta cu grefe!doresc sa dau jos 10.
as dori sa primesc mereu noutati ,despre eficienta fructelor goji ,despre persoane cu diferite afectiuni ,care au consumat asa ceva si au vazut o imbunatatire majora in pb de sanatate 1- as vrea sa stiu ,daca am pb cu limfa ,mi se umfla mult picioarele -am 60 ani – ,mi s-a spus ca din cauza edemului limfatic ,si nici nu pot slabi din cauza limfei ,care se umfla in corp ! -ce sa fac?
Beatrice ce cura ai tinut daca ma poti ajuta cu un mesaj cu un sfat ceva
Buna Beatrice, imi poti spune si mie cum ai slabit?? si numai in 2saptamani..eu incerc de un an cu sport, diete,cateodata ma infomete si nimic, nici macar 1 gram nu dau jos… multumesc
e f eficienta in 30 zile am pierdut 12kg va recomand si voua
m-a uimit postarea ta…in 30 de zile 12 kg?cate kg aveai inainte?ai facut si sport?ai tinut-o ca la carte sau te-ai mai si abatut?la mine azi e prima zi,si a fost ok.acum imi este un pic cam foame si deja am servit cina asa ca…pana dimineata,apa.apropo de apa,nu stiu daca voi putea sa tin zilele de apa..astept raspunsul tau.succes in continuare
Îmi poți spune te rog daca la prânz sau la cina se mai consuma ceva? De unde ai descărcat dieta?
Buna! cum ai reusit?
anca iti recomand sa bei ceai verde sa vezi cum dupa 2-3 zile nu iti este foame sincer iti spun nu iti vine sa crezi ..asa am patit eu
Buna ziua,
Am inceput dieta de 2 zile. VREAU sa o tin. Sunt incntata, doar ca nu am habar cam cate calorii ai voie sa mananci in zilele de proteine si carbohidrati…. Banuiesc ca ai un maximum de calorii!!! Nu cunoaste nimeni?
Eu am consumat deja aproape 1 kg de goji uscate si….fara efect in slabire ! ce rost are sa le iau dk tin regim? inseamna ca de la regim slabesc , nu de la ele. Deci, concluzia mea: E O MARE PACALEALA !!!
tu zici ca in 2 luni ai slabit 6 kg…eu in 2 luni am slabit 13kg…si nu le-am pus inapoi…deci…sunt bune
am o intrebare .. dupa ce nu o sa mai consum acest produs , kg vor aparea la loc ?
este important sa tii cele 3 luni, apoi exista o continuare a dietei in care poti manca si combinat, carbohidrati la pranz si proteine la cina.
Eu am tinut 2 luni, am slabit 16 kg, apoi intr-un an am pus la loc. Trebuie sa mananci echilibrat toata viata……
Normal ca trebuie sa mananci echilibrat, asta se stie si era nevoie de dieta ca sa intelegem. Dar e vorba de dieta de intretinere pe viata, adica poti sa mananci practic intr-o zi toate tipurile de alimente, dar trebuie sa ai grija cum le combini. Problema cu noi, romanii, e ca ne place ca la friptura sa avem si cartofi, orez, paste (desi tot mai multi au trecut la legume) si salata, ca dupa cele doua feluri mancam si desert, ca sa nu mai spun de multi care incep cu aperitiv. Adica mananca la pranz cat pentru o zi intreaga. Nu am fost grasa niciodata, dar dupa 50 am luat 7-8 kg in greutate si e cazul sa iau masuri, asa ca o tin si vreau sa imi schimb stilul de a manca pe viata.
Unde ti-a venit raspunsul, pe mail sau te-au telefonat?
Pai cateodata de mai greu sa dai 6 kilograme decat 18. Daca ai 62 de kile, le 3, 4 kg fac cat 18 pentru cineva de 80 de kile. Deci….
6 kg in 2 luni ?? Putin prietenea mea cea mai buna a slăbit 18 kg in 2 luni.Dar trebuie multa ambiție! Dieta ducan recomand
Dieta Ducan e dezechilibrata nutritiv, ti-o spune oricine. Iar comparatia intre 18 si 6 kg in doua luni depinde de greutatea initiala. de la 100 la 82 e mai usor sa dai decat de la 56 la 50, cred eu.
incearca si dieta daneza
poti sa detaliezi te rog?
Felicitari Diana! Ma bucur ca te numeri printre fericitele care au slabit cu dieta RINA, si eu am slabit 5 kilograme dar nu am urmat-o ca la carte. Este destul de dificil de tinut un regim, dar cand te uiti in oglinda te ambitionezi singura tot mai mult!
Big Like din partea mea pentru Dieta Rina pentru ca este eficienta.
Am inceput astazi dieta Rina, am incercat pana acum mai multe diete lungi dar fara rezultate prea ok. Sper sa reusesc sa slabesc 6-7kg.
Si eu tin dieta Rina de cativa ani incoace si mereu a dat rezultate pozitive. Dupa terminarea dietei daca mananci neechilibrat kilogramele revin inapoi, trebuie pusa o mare importanta pe alimentatia de dupa regim.
Incredibil “ANAMARIA” cum de ai slabit chiar 11 kg cu dieta rina, eu sincer nu am dat jos decat 5 kilograme dar recunosc ca am mai si trisat din cand in cand… tu ai tinut dieta ca la carte sau ai mai trisat ?
Nu am tinut-o chiar ca la carte! Nu am tinut cont de cantitati.Am mai trisat si eu in ultima luna, de exemplu: am mai gustat cate putin din sunca in ziua de fructe, dar nu mult! dar sa mananc in ziua de fructe, carne, sau altceva toata ziua, nu! Dupa cum spuneam in comentariul de acum doua luni, am inceput cura din nou, si in 2 luni, am reusit sa dau jos 7 kg. La mine functioneaza!
dupa postarea din 27 iunie revin cu o noua postare…
eu am scapat de 18 kg cu aceasta dieta in 28 mai – septembrie 2012(nu am prea tinut cont de cantitatile lor si nici sport prea mult nu pot sa spun ca am facut)…
dupa o pauza de 3 luni in care am mancat in general fructe pana la pranz si dupa aceea am combinat pranzul si cina din diferite zile vreau sa reincep inca o data dieta Rina – trebuie sa recunosc ca in luna decembrie-inceput de ianuarie cu atatea sarbatori si program haotic am pus vreo 3 kg inapoi dar le voi da jos si voi continua dieta… e adevarat ca nu e foarte usor dar nu e nici chiar atat de greu incat sa nu poti sa urmezi aceasta dieta ^_^
Un exemplu foarte bun! Inca o data se confirma ca dieta Rina este eficienta.
Eu va recomand sa practicati fitness daca va permite timpul. Va va tonifia corpul astfel ve-ti arata mai bine dupa ce ati slabit atat.
Spor la slabit si la rezultate cat mai pozitive!
Buna
Si eu tin dieta rina de 5 saptamani si in primele 3 am slabit 4 kg dupa care am inceput sa stagnez.Intr-adevar am mai si trisat dar nu asa mult. Daca ma puteti ajuta cu un sfat ce sa fac sa incep sa slabesc din nou.
Multumesc
@Mihaellasv: Poti urma dieta Rina chiar si citind acest articol, in plus cartea are anumite drepturi de autor ce trebuiesc respectate, nu se ditribuie gratuit pe net.
Buna!sunt in a 5a zi la aceasta dieta..era zi de proteine..si am trisat putin..am mancat in seara asta un mar si o portocala..ce se intampla?tre sa o reiau???
Sunt in a 8-a zi din dieta rina. Prima zi 67,3, azi 64,4. Nu-mi vine sa cred ca am slabit fara sa ma infometez. Dimineata mananc la 7.30 fructele, apoi pe la 11 mai mananc o portie de fructe pentru ca mi se face foame, la 13 pranzul si la 19 cina. Chiar cu o portie de fructe in plus tot am slabit. Important e ca dupa ce mananci fructe sa treaca 2 ore pt a se digera. Bafta si rabdare tuturor celor care vor sa slabeasca!
Buna ziua! Intr-adevar,dieta Rina este foarte buna! O recomand tuturor.
Am slabit in 2 luni,14 kg..9 kg in prima luna si 5 in cea de-a doua..si inca mai am o luna!:)! Am 59 de kg momentan!:D
Sunt foarte fericita,mai ales atunci cand toata lumea imi spune ca am slabit si ca sunt chiar “foarte slaba si ca trebuie sa incetez” dar nu ma opresc mai inainte de 3 luni pentru a mi se schimba metabolismul!
Bafta la slabit!
Eu incep de maine, cine face echipa cu mine?
Si eu vreau sa incep dieta rina dar nu pot de maine… oricum zilele urmatoare o incep 🙂
este super aceasta dieta…chiar si pentru noi cei mai gurmanzi.
ma infioara gandul ca trebuie sa tin o dieta a la long fara sa mananc pizza, dulcuri, si ciocolataaaaa…perferata mea!! 🙂 Aceasta dieta iti permite in ziua de carbohidrati sa-ti faci putin de cap..:)
sunt convinsa ca dieta va avea rezulate, mai alaes ca am tinut Dukan-ul acum 2 luni..am slabit 5 kg, si de-atunci n-am mai slabit nici un gram :((…Dukan-ul mi se pare total nesanatoasa iar faptul ca nu mananci fructe este infiorator..
va urez la toate bafta daca v-ati hotarat sa tineti aceasta dieta!
Pare minunataaaa!!!
Nu ai voie ciocolata dar daca tot iti place asa de tare poti consuma zilnic aceasta ciocolata de slabit care ajuta in procesl de slabit.
Este recomandata in carte CIOCOLATA! In ziua de carbs, seara, 4 patratele ciocolata amaruie :PAk
Buna Beatrice. imi spui si mie cum ai slabit te rog?? si in doar 2 saptamani…eu incerc de un an sa slabesc macar 5 kg cu sport, cu diete catodata si imfometare si nu am reusit nici macar 1 gram sa ddau jos….Multumesc.
Buna imi poate trimite si mie cineva cartea in format electronic partea a doua?
Multumesc
Buna! Mi-e nu imi vine sa cred ca exista o dieta in care sa mamanci dulciuri si sa slabesti asa de mult…ma chinui de ceva timp sa scap de cele 10 kg in plus…am reusit de la 60 la 50 prin propiile diete gandite de mine,dar cu sarbatoriile a fost un program total haotic si am pus inapoi 5 kg si ca sa nu ma zic faptul ca am calcat stramb de multe ori asta petru cas inebunita dupa dulciuri.Dieta rina pare raspunsul la toate problemele mele,sper sa ma ajutre si pe mine si sa functioneze intradevar si sa ma pot mentine la greutatea optima.Am stat sa caut multe pareri si sper ca intradevar sa fie o dieta buna,mai ales ca mi-am inebunit stomacu si mai am prblme si de balonare si tranzit lent.Credeti ca aceasta dieta ma va ajuta si in problema asta?Multumkesc! 🙂
INTREBAREA MEA ESTE, DACA AM VOIE SA MANANC FRUCTE IN AFARA DE CELE DE LA MJICUL DEJUN,IN TIMPUL ZILEI?
Fructe pana la pranz, cu doua ore inainte de acesta. Dar tinand cont ca e mananci zilnic, pus in ziua de vitamine, o sa-ti ajunga, crede-ma. Si eu sunt mare iubitoare de fructe si inainte le mancam inclusiv seara tarziu, inainte de culcare, ceea ce e absolut gresit. Pentur mine problema a fost la inceput laptele, acum m-amobisnuit, desi lactatele sunt doar pentru proteine si de doua saptamani am ales doar odata lactatele in ziua de proteine, e mai comod cu carne (o data de asemenea) sau oua (deja de 2 ori), abia astept urmatoarea zi de proteine pentru lactate. Beam cafeaua cu lapte si miere, acum m-am obisnuit cu ea amara, dar tot imi lipseste laptele in cafea.
buna ziua. sunt noua pe aici… as vrea sa tin si eu acest regim dar nu stiu cata ambitie voi avea. as spera sa reusesc . am tinut asa multe dieta ,incat nu stiu in ce sa mai cred. eu am destul de mult de dat jos.. Intrebarea mea este daca pot inlocui salata cu ceapa sau usturoi verde uneori..si in plus de asta,am voie sa folosesc Delikat sau alte condimente(sare piper etc). Si ce nu pricep este ca in regim scrie sa nu folosim zahar si grasimi..dar totusi,dulciurile nu sunt si cu grasimi si cu foarte mult zahar? (carbogazoase cu zero zahar avem voie?
Poti folosi cand gatesti putin ulei,se gasesc multe retete pe net ptr fiecare zi.Ai voie si condimente…dar nu in excess.
Eu azi am avut a doua zi……….ma simt bine,nu imi este foame……..sper sa o duc pana la capat…….cu toate ca imi calculez si caloriile ( pe alt site) si imi ies cam putine…………ar trebui sa am mai multe,dar cred ca maresc numarul de fructe dimineata…….
Draga mea pai la dieta gata cu dulciurile automat! I-ati inima in Dinți si fa-o!! Fi Ambitioasa
avand in vedere ca este post, cu ce alte alimente am putea inlocui carnea, ouale si lactatele in ziua 1 de proteine, multumesc si succes.
buna ziua! am si eu cateva intrebari legate de aceasta dieta deoarece intentionez sa o tin!
1. supa care trebuie consumata trebuie sa fie doar simpla fara taietei sau ceva de genu…poare fi facuta pe legume sau pe care de pui ma slaba? si este obigatorie?
2.salata poate fi facuta doar din frunze de salata sau in combinatie cu roai,castraveti si ceapa?
3.in ziua de amidon e bine daca fac carofi la cuptor in punga? si ce cantitate trebuie consumata la o masa in aceasta zi?
4.in ziua de proteine carnea poate fi facuta la cuptor? si am vazut pe alte forumuri ca unele persoane combina carne de pui cu oua fierte sau cu branzeturi la aceasi masa este bine?
5.daca tin dieta o luna si o intrerup dupa cat timp o pot relua?
si daca are cineva cartea in format electronic si mi-o poate trimite as fi recunoascatoare sau un sait de unde pot sa o comand?
Poti combina in salate toate legumele permise. La cartofi sunt 500 g pe zi (300+200). Cred ca poti sa o tii cat vrei, sa o intrerupi si a o reiei, dar ar fi ca si cand ai reincepe. Organismul se obisnuieste incet cu obiceiurile sanatoase, dar le reia rapid pe cele proaste. Indiferent de motiv, oriunde ai merge, poti incerca sa tii macar dieta de mentinere, mai permisiva, ca sa stagnezi, nu sa redevii mancacioasa dinainte
vreau sa stiu daca la cineva chiar a avut loc schimbarea metabolismului. am 52 kg la 165 cm, si vreau sa o tin pentru a-mi schimba metabolismul, sa maninc cite putin din toate (desigur dupa finalizarea dietei si perioada de mentinere)
De ce nu esti OK cu 52 kg la 165? EU am 164 si vreau sa ajung la 52. Am inceput cu 58 si maine fac 2 saptamani de dieta. Nu m-am cantarit inca, dar simt ca am slabit ceva, se vede pe haine si burtica.
Nu stiu daca schimba metabolismul, ceea ce cred eu e ca ne schimba pe noi, ne educa sa combinam corect alimentele, sa mancam cu masura si regulat, sa nu facem excese si, mai ales din punctul meu de vedere, sa nu ma mancam seara tarziu si sa nu ciugulim continuu intre mese.
hey fetelor:) eu as dori sa slabesc 5 kg, cam asa, si tin dieta de 4 saptamani si fac sport de 3 ori pe saptamana, kangoo si nu am slabit 1 gram:P este prima mea cura de slabire, am 26 de ani siii….nimic:)
Dieta ducan….iti recomand cu incredere ! Prietena mea a slăbit 5 kg foarte rapid! A dat 18 kg in 2 luni caută dieta ducan si in 2 saptamâni o sa ai mai putin cu 5Kg
As vrea sa incerc si eu aceasta dieta. Cina la ce ora poate fi luata?
Eu am asta zi o luna.. Am slabit 4 kg
BUNA
Am inceput de 6 zile,mi se pare greu si mi e foame seara,cred ca fructele si legumele pline de vitamine ma dau peste cap,cresc pofta de mancare.Ma lupt, incerc, sper….urez succes tuturor si admir pe cele care si slabesc, cred ca totul tine de metabolism,Nici pana acum n am mancat mai mult ,si doar ma mentin, nu dau jos,,,am in plus vreo 7 kilo
Iaurt cu fructe avem voie?ms
doar in ziua de proteine(fara zahar).
VA ROG FRUMOS IMI PUTETI SPUNE DACA ESTE VOIE IN DIETA RINA PEPSI LIGHT SAU MAX? MULTUMESC
otet normal se poate folosi? Va multumesc
Am inceput in 12 ianuarie,cand aveam 75.900,acum am 69.500.Suport usor,mai ales ca sunt motivata si de faptul ca sunt cardiaca si aceasta dieta este recomnandata de cardiologi si am inteles ca schimba metabolismul,ma simt foarte bine .
Super dieta. Am slabit si eu 10 kg in 2 luni si jumatate. Si avand in vedere de cate ori am calcat stramb….chiar am slabit destul si sunt foarte multumita. Voi continua sa o tin, chiar daca voi depasi cele 3 luni, deoarece am facut si mici pauze in perioada asta. Este eficienta…chiar o recomand.
salut! dar daca in prima luna slabesti atit cit ai dorit te oresti nu o mai tii sau cum e corect? mersi!
In salate se poate pune si lamaie?? In zilele de proteine si celelalte in care avem voie si salata??
Da
Dar cafea sau ceaiuri avem voie??
Dieta chiar este super!!! Eu am slabit de la 84 de kg la 60 de kg chiar am mai slabit inca 5 kg dupa terminarea curei!! Chiar daca in carte spune apa plata eu am baut minerala
bunaa si eu vreau sa ancep dieta de maine
Pot tine dieta Rina daca alaptez ? Imi trimiteti si mie pe mail cartea? Multumesc.
Am început dieta rina de 7zile ceva se simte dar am o întrebare are ceva daca la grătar puutin ulei ,sau la salate?
As dori si eu cartea in format electronic va rog
As dori si eu cartea in format electronic ,va rog
Salut!!! Incepe cineva de maine? Vreau sa ne ambitionam
salut sunt tincuta si am inceput dieta de pe 27.04 2015 de la 91,5kg tu ce greutate ai?
Se poate tine aceasta dieta in timpul sarcinii?
Buna seara ! Am inceput dieta rina de 3 zile. Am pornit de la 63 kg si dupa 3 zile am slabit 1, 5 kg. In ziua de proteine am mancat la pranz si la cina cate 2 cotlete de porc cu salata ( nu am injumatatit portia de seara, deoarece intre pranz si cina trecusera 7 ore si imi era foame ). In ziua de amidon am mancat la pranz o cutie de porumb fiert, iar cina am luat-o devreme, pe la 17:30 si a constat in orez fiert cu o ligura de Delikat si 3 linguri de mazare din conserva ( a fost oribil, dar nu am avut timp sa pregatesc altceva ). Ziua de carbohidrati – la pranz doua felii de pizza cu legume, iar seara o portie de paste fierte, o jumatate de prajitura si 3 patratele de ciocolata neagra. Consum 2-3 cani de cafea si nu pot sa o beau amara, dar nici cu indulcitor, asa ca ” trisez ” putin in fiecare zi, deoarece pun o lingurita rasa de zahar la fiecare cafea. Sper sa functioneze….
Buna ziua ,am o intrebare dupa ziua a patra,ce fac? incep din nou cu ziua Intai? si continui asa ???nicaieri nu scrie exact ce faci dupa ziua patru??? va rog raspundetimi,Multumesc
Eu stiam ca nu e voie sa faci combinatii, adica cina sa fie identica cu pranzul, dar pe jumatate. Daca la pranz a ales porumb, seara nu e voie paste. Daca mananci prajitura seara, lasa deoparte pastele, pana la urma ai mancat mai mult decat de obicei? Iar zaharul in cafea (o lingurita rasa de 2-3 ori pe zi) este picatura care umple paharul. Cum vrei sa slabesti? Daca nu poti renunta la zahar in cafea, renunta la cafea in cursul zilei macar! Nu vei slabi in stilul acesta, iar daca vei slabi totusi, inseamna ca i fost o mare mancacioasa inainte si pentru tine acum e intr-adevar regim.
Crina normal ca reiei zilele iarasi pana a 29zi ,zi in care ai numai apa
Buna fetelor ,eu am început de o luna si o săptămână,mă simt foarte incantata de aceasta dieta,am avut 66 de kg si acuma am 59, mă simt foarte incantata foarte mult nu am trisat deoarece chiar îmi doresc sa slabesc,desi mie dor de ciocolată sau gogosi cu dulceata va doresc tuturor “spor la slăbit”.
Hello!vreau si eu sa tin dieta asta.am 79 kg.de maine ma apuc.as fi fericita sa scap de sunculita.cele 2 sarcini si-au lasat amprenta
Buna, fetelor!
Eu am început dieta de 3 zile, timp in care am dat jos 1,5 kg, fără sa ma infometez. Astept cu nerăbdare sa vad cât o sa dau jos pana la sfârșitul săptămânii. Va urez mult succes tuturor celor care o urmati deja si multă încredere celor care vor sa o înceapă! Chiar se poate cu dieta aceasta! 🙂
in ziua de proteine, la pranz se pot consuma combinat carnea si lactatele, ori se consuma fie carne, fie lactate?
Nu e voie sa combini decat un tip de proteina la alegere (oua, lactata slabe, peste, un tip de carne nu mai multe) cu legumele permise zilnic.
Se mai apuca careva de mâine de dieta?:) Sper sa dea rezultate, am 83kg, as vrea sa slăbesc măcar 10!
Alice cum merge dieta ca văd ca nu te-ai apucat de mult? Ai rezultate bune?
Buna! Sunt la a 6-a zi de dieta si vreau sa spun ca sunt fff fericita…in tot acest timp am ajuns de la 82,5 kg la 79,8 kg fără a ma înfometa…si fără a tine dieta “ca la carte” … Nu am mâncat deloc pâine si am băut cel puțin 2l de apa plata…dar in schimb am folosit puțin ulei la salate si puțin zahăr la cafeaua de dimineața. Sper sa îmi meargă la fel de bine si mai departe si sa ajung la rezultatele care mi le doresc!
E permisa o lingura de ulei, smantana sau chiar unt zilnic, cu exceptia zilei de vitamine! Altfel cum sa gatesti?
Buna tuturor! Am inceput si eu dieta Rina de azi 🙂
Sunt foarte fericita!! dupa 2 zile de dieta am slabit 1,2 kg, desi am pus putin ulei in salate si am baut cafeaua cu lapte, dar neindulcita 🙂
eu am inceput aceasta dieta pe 31.07,m-am cantarit duoa 10 zile(10.08),ghiciti?-4,300kg date jos,vad ca functioneaza am sa va tin la curent sa vedem cum merge,succes tuturor care sunt la regim
De luni incep si eu dieta am citit comentariile voastre….. toti au slabit ceea ce ma bucura si ma ambiționează. Am o singura intrebare …….DIETA RINA ESTE FORMATA DIN 4 ZILE… ACELE 4 ZILE LE REPETIII TIMP DE 3 LUNI DIN CATE AM INTELES EU … CORECT? MULTUMESC
Buna fetelor,
tot m-am uitat la rezultatele voastre si ma tenteaza si pe mine aceasta dieta.cred ca de maine voi incepe si eu.
voi cum mai stati cu rezultatele?
Ciau fetelor! De azi incep dieta…82 kg..1.65 cm…va scriu peste o saptamana
Buna,ai reusit sa tii dieta pana la sfarsit??daca da ai slabit?multumesc anticipat
Buna , de maine incep si eu )))) dupa ce am citit atatea rezultate pozitive nu pot sa rezist tentatiei incerc si eu . am sa va mai adaug impresii pe parcursul dietei , as dori 10 – 12 kg …. sa vedem
deea , dieta se repeta doar ca in ziua 29 se bea doar apa , optional daca vrei e supa si sucuri de fructe neindulcite . succes !! ai inceput sau doar ai zis asa ?
As dori si eu cartea dieta rina in format electronic daca se poate.Multumesc anticipat.
buna ziua!
de ieri am inceput si eu dieta Rina…..am 50kg si vreau sa dau jos 4 kg….eu sunt genul care slabeste foarte greu….sper sa am rezultate
Fetelor e cea mai buna dieta Ever.Am slăbit 43 de kg cu ea.Acuma sunt iarăși la dieta ca am.rămas însărcinată și de ele luni am.născut. Pana acuma am dat 20 jos.Sunt veterana în dieta rina
Și de 3 luni am.născut
Buna tuturor.
Ieri am inceput dieta. Am mancat doua gratare medii cu morcovi. La cina la fel dar pe jumatate.
Astazi la pranz supa de varza ungureasca, seara la fel dar jumatate.
Targetul meu e sa scap de 6 – 7 kg.
Am o prietena care intro luna jumatate a slabit 11 kg.
Spor tuturor!
Buna.Am inceput si eu dieta rina,de ieri!vreau sa stiu daca dimineata cand mancam fructe poti manca si nuci sau sa inlocuim cu nuci??
Da, se poate înlocui una din mesele de fructe cu o mână de nuci/semințe neprajite, nesărate.
Salut! Am inceput dieta azi 6 ian 2016…toata luna dec am tinut dukan ca la carte si nu am.slabit deloc, ma simteam super obosita si chiar am avut o criza de fiere ( a 2a oara cand incerc dukan, a2a oara in viata mea cand am criza de fiere)… pentru ca lucrez pe vas si voi pleca in 12 zile consider dieta asta cea mai potrivita, avand toate aceste alimente mereu. Am 85 de kg si 90 de zile se vor implini in apr 4….. imi doresc sa slabesc pentru mine… 65 de kg fiind greutatea ideala …..
Bafta!eu am inceput-o de pe 5.Azi e a 4 a zi,si cred am slabit aprox 1,5 kg!sper sa-mi indeplinesc visul si sa dau jos cele 10 kg propuse.
Buna! Am inceput dieta pe 1 ian 2016 si am plecat de la 61kg.Azi 09.01 abia am ajuns la 58,8.Am citit ca pers care au mai putine kg de dat jos merge mai greu.Sunt un pic dezamagita! Sper sa ma ambitionez si sa reusesc sa ajung la 54 kg dupa aceste 3 luni! Succes tuturor
Buna,
Am inceput dieta pe data de 18 ian si tot de la 61 kg. Sa ma tii la curent daca ajungi la greutatea dorita. Mult succes!
Buna fetelor sunt in a 3-a zi si am slabit 1.3 kg si sunt foarte foarte multumita si nici nu te înfometezi. V-o recomand cu incredere
Fetelor care sunt mai cunoscatoare dietei,daca alaptez pot tine dieta ?
Pot urma dieta daca alaptez,nu imi influenteaza in rau alaptarea?adica sa raman fara lapte…
Eu tin de 4 zile..si nu am slabit nimic..e normal? Gresesc undeva?
buna fetelor…de la pranz si pana la cina nu mai consumam ninmic?
Buna fetelor! Am inceput dieta de pe 22 ianuarie cu 88,5kg si pana in prezent am dat jos 3kg, sunt cat de cat multumita avand in vedere ca am mai pus ba miere de albine in cafea ba lapte, in salate ulei de masline si lamaie. De obicei slabeam repede si mult dar poate si faptul ca am mai inaintat in varsta si am avut o sarcina dupa care am pus destule kg. Cantarul arata maxim 77kg inainte de sarcina datorita faptului ca am tinut diete fulger si se pun kg dublu la loc dar acum fiind mamica pun foarte mult pret pe sanatate de aceea am optat pt dieta Rina.fetelor nu tineti diete fulger si succes la slabit!
Va rog frumos,am inceput dieta de 3 zile si tin sa va anunța ca alăptez! Aveti idee daca influentează negativ?? Va rog astept raspuns urgent!
Multumesc!
Bună ! Eu am început dieta odată cu diversificarea celei mici, la 6 luni , și am alăptat cu succes până la 2 ani și 3 luni. Spor la dietă ! PS : Dacă bebe este mai mic, se recomandă Rina 2 , menținerea, care este mai permisivă.
Buna! astazi 10.02.2016 am inceput dieta Riena.as vrea sa slabesc 20kg.
Salut tuturor fetelor! Eu nu-s la varsta la care slabesti asa usor, am 57 de ani ,menopauza isi spune cuvantul, am inceput acest stil de a manca – spun asa ca asta nu-I dieta – de o saptamana si nu am tinut strict, doar fructele le-am consumat dimineata, cafeaua cu putin zahar , in rest am mancat alimentele premise in cantitati ce-i drept mai mici, am si trisat gustand din ceia ce pregatesc familiei , fac sport de 3 ori pe saptamana , de maine incep a treia runda de 4 x si cu toate astea am slabit 2 kg.
CConcluzia: super dieta!Succes tuturor
Ma regăsesc in ce ai scris tu.57 ani, 2 kg in 20 de zile, dar fara sport. Cum ai mai evoluat? Ai continuat? Pentru mine e OK. Ma simt foarte bine, dar mai las,nu mai sunt constipatia.
Buna, fetelor! Azi am inceput si eu dieta Rina. Ma simt bine, nu mi.e foame. Am 80 kg, de la 67 kg cat aveam anul trecut si gata, nu mai pot continua asa. Sper sa am rezultate, deoarece dupa o varsta nu mai slabesti asa usor. Apoi mai este si premenopauza…. Va tin la curent! Bafta celor care au inceput dieta, curaj celor ce vor sa incerce si felicitari celor ce au slabit! Seara frumoasa sa aveti!
A doua zi de dieta! Légume, orez fiert si putina salata de sfecla rosie…bun, bun! Succes tuturor!
A trecut si a treia zi de dieta. Am mancat la pranz, paste cu ketceap si seara covrigei cu verdeata, un colacel dulceag si ciocolata amaruie. Peste zi am ceva dureri de cap si uneori balonari, dar sunt bine. Doamne ajuta sa trec si peste ziua de maine si sa pot continua cu dieta pana la final. Va tin la curent cu evolutia mea. Numai bine va doresc!
Buna, as vrea sa incep si eu de maine regimul.vreau sa slabesc 20 de kg.ma poate ajuta cineva sa imi trimita regimul pe mail? Adresa mea este :andreea.adas@yahoo.com va multumesc frumos si spor la slabit
VA ROG SA-MI SPUNETI SI MIE DACA PUTEM BEA COLA CU INDULCITOR, VA MULTUMESC
Nu, in niciun caz, la Rina nu ai voie cola si sucuri carbogazoase, doar ceai fara zahar, cafea fara zahar si lapte si apa, daca chiar nu poti fara zahar foloseste indulcitor
Am inceput de la 96…am ajuns la 86..si am trisat.in momentul asta am 89.pot sa o iau de la capat?Daca da..de unde am trisat…sau de la prima zi???
Salutare! Am o intebare si as vrea sa imi raspundeti daca este posibil. din cauza job-ului imi este imposibil sa iau cina inainte 20 ora, este posibil sa fie mai tarziu si totusi dieta sa aiba acelasi efecte? multumesc anticipat
Eu am reinceput dieta Rina pe 27.02.2016 cu 69.8 kg si azi sunt in ziua 26 si am 62.0 kg, deci un minus de 7.8 kg in nici o luna, daca o tineti cu strictete se slabeste bine si frumos, deci spor la slabit!
BUNA AM O INTREBARE SUNT LA INCEPUT SI AM CITIT CAM TOT CE TINE DE DIETA DAR NU INTELEG IN ZIUA DE FRUCTE AI VOIE SA MANANCI SI LEGUME ?
Buna Timeea,
Ai fi disponibila sa ma ajuti cu cateva sfaturi? Vreau sa incep si eu dieta, dar sunt multe lucruri neclare legat de mese. Daca poti lasa o adresa de mail, un facebook, orice, as fi tare recunoscatoare!
Am inceput aceasta dieta, nu am dat jos in trei zile nimic, dar ma simt foarte bine, as vrea sa stiu intre masa de pranz si cina ce se poate manca?
De doua zile ma tot documentez despre acesta dieta imi place mult mai mult decat Dukan pe care am tinut o acum 3 ani am dat 19 kg si am pus 10 la loc .de maine incep aceasta Dieta sper sa de a randament .
Buna ziua,
As dori daca se poate sa primesc cartea in format electronic.
M.am apucat de dieta de 5 zile… 4 kg in minus!
Va multumesc…
Spor la slabit!
Buna oare functioneaza dieta asta si la 45 de ani find in menopauza si avand hipo tiroida?
Bună ziua…am inceput si eu dieta rina si sânt in a patra zi cu un minus de 2 kg…nu mănânc pâine si nu beau supă…am 51 de ani si sant la menopauza de 4 ani cu un metabolism lenes…recomand dieta rina…daca nu pentru frumusete măcar pt sănătate…
Buna . Azi am inceput si eu acesta dieta .
Nu o prea inteleg bine …la micul dej am mancat doua mere , la pânz am mancat o salata verde condimentata cu sare, piper , picant si lamaie ; carne fiarta de curcan si am baut supa unde a fost fiarta carnea cu o ceapa , morcov , patrunjel si un cub .
Nu stiu daca am procedat corect .
DIN CE M-AM DOCUMENTAT,PT ZIUA DE PROTEINE ESTE F BINE!
Buna ziua …eu am slabit 9 kg cu dieta asta …mai am doua saptamani de dieta si ma simt super ! O recomand cu incredere mai ales pofticiosilor !!!
Mâine am 1 săptămâni de Rina. Am auzit ca e relevant sa te cântărești după ziua de fructe.astfel,după 4 zile aveam 2 kg jos. Aștept a 8-a zi pt întâlnirea cu cântarul! Bafta multa !
BUNA ZIUA AS DORI SA PRIMESC CARTEA IN FORMAT ELECTRONIC
DORESC SA URMESZ SI EU ACEASTA DIETA ASTEPT RECOMANDARI(SFATURI) DE LA CELE CARE AU URMAT DIETA MULTUMESC
cum este cu ziua doar de apa ?
Am inceput si eu de 3 zile, sunt la ziua de carbohidrati. Este ok, nu am ameteli (iau spirulina de 3 ori/zi, in rest sper sa slabesc, am plecat de la 104kg/180cm/47 ani. Cred ca ma voi cantari la finalul celor 90 de zile. Bafta tuturor!
Am omis sa precizez ca sunt vegana, iar in ziua de proteine mananc salata cu tofu.
Bună! Eu am tinut prima parte din dieta Rina. Am slăbit 18 kg, plecand de la 82,5kg la 1 august 2016, in 90 zile. Am intrat la menținere (partea a2a a dietei Rina) cu 64,5kg. Am ajuns in 30 zile la 62,8 kg. Merg inainte si tot asa am sa raman, in mentinere, pentru ca dieta Rina este un stil de viață sanatos bogat in vitamine si fibre, de care organismul are mare nevoie. Recomand cu incredere RINA90
buna am inceput si eu de trei zile dieta rina si as dori sa ma lamuriti .este vreo problema daca consum fructe dimineata doar o singura data si nu din doua in doua ore?si la amiaza si seara eu mananc tot ce am mancat la amiaza doar pe jumatate.pot sa mananc si altceva seara?multumesc
Buna,
Am inceput si eu dieta Rina in data de 23.01.2017. La fix o saptamana, am dat jos 2.5 kg. Este incredibil, avand in vedere ca nu am reusit sa dau nimic jos in ultimii doi ani desi faceam sport, imi numaram caloriile sau nu mai mancam dupa anumite ore. Nu am trisat, fac ceva fitness/cardio aproape in fiecare zi (daca nu, atunci ski sau squash) si inlocuiesc orezul sau faina alba cu cea integrala. In plus, in ziua de carbohidrati, nu am mancat prajitura ci doar biscuiti si ciocolata neagra.
Nu vreau sa slabesc decat maxim 9 kg… altfel o sa arat anorexica :))
Hei, buna fetelor!
As dori si eu un mic sfat legat de dieta Rina.
As cam vrea sa dau jos aproximativ 20 de kg, eu sunt foarte inalta, am 1m80.
Problema la mine e ca lucrez pe ture din noapte si ziua ma duc si la facultate.
As vrea sa stiu cum si daca influenteaza programul somnului, faptul ca sun fumatoare si ca totusi am un program cam atipic.
Va pup!
Buna ziua.De astazi ,luni 20 februarie,vreau sa tin si eu Dieta Rina.Pornesc de la 81kg.
Nu mai sunt doritoare pt a schimba pareri si pt sustinere?Cand ma gandesc ca vine sezonul cald,motivatia vine de la sine!
VA ASTEPT!!!
buna.cum merge dieta? azi am inceput.o si eu.eu am 84.6.
Buna, fetelor! Vreau sa incep si eu dieta Rina de pe 27 feb. Se mai incumeta careva? va pup!
Ma incumet eu, trimite-mi un email.
sau pe facebook..este mai usor. miahela tanase.
Si eu am inceput dieta ieri, pe 27 Februarie! 🙂
Tin reteta Rina de 3 saptamani am slabit aproape 3 kg ma simt foarte bine.Este foarte buna si usoara.Orecomand dar trebuie mare seriozitate
Am tinut reteta Rina aproape o luna am slabit 3 KG.eSTE FOARTE BUNA
Buna fetelor. V.am urmarit toate discutiile de pana acum si m.am convins ca aceasta dieta merita incercata. Prin urmare, azi am inceput.o. Mai este cineva cu mine???
Buna fetelor, am o intrebare. Dupa cat timp s-a vazut ceva, 3-5 kg asa ..adica dau jos macar 1 kg pe saptamana ? De maine vreau sa incep
Buna,am tinut aceasta dieta acum 2 ani,am slabit 10 kg in cele 3 luni,de la 72 kg la 62 kg,in cei 2 ani am luat 4 kg,ma mentin la 66 kg fara sa ma mai ingras,dar as vrea s-o reincep,e totusi prea mult la inaltimea mea,as vrea sa ajung la 55-56 kg.Vrea cineva sa inceapa de astazi?
am ineput de 6 zile aceasta dieta.Ma simt foarte bine,nu simt ca sunt la dieta si nu am tinut cont de cantitati…am slabit 2kg,pornind de la 70,6 ,am acum 68,6.Recomand cu incredere!